Legenda satului Cîndești-Argeș

   E, domnule! Pe locul ce se cheamă astăzi Siliștea,în partea de miază-zi a satului nostru,se afla acum cinci sute de ani un sat care se chema Cîndești.
  Da ivindu-se o boală de ciumă,mare parte de sat s-au stins de bpală iar ceilalți s-au tras mai spre miază-noapte.
  Și tot pe atunci trăia în munți un cioban care se chema Cîndea.Odată coborînd el cu oile din munți,între Brătia și Brătioara,a rămas fermecat de frumusețea locurilor noastre și și-a pus în gînd să nu mai plece de la noi.Și-a ales locul în așa fel ca să fie mai aproape de pădure și mai în partea de miazănoapte a satului .Și și-a făcut omul casă și masă,pomost și tot rostul.Apoi au venit aci și ceilalți oameni cari rămăseseră din Cîndeștii cei vechi și alții din Bughea,din Malu,din Lerești.Iar ca să se mărească satul,au furat cîte-o fată din satele vecine,s-au căsătorit cu ele și s-a prăsit lumea.Și așa iși petreceau cu toții vremea,ocupîndu-se cu păstoritul și cu plugăria.
   D-atunci să făcut satul Cîndești.
  Cînd turcii jefuiau țările noastre ori  cănd se ivea vreo boală molipsitoare,ei se trăgeau mai spre miază-noapte,lîngă munte și trăiau acolo în bordeie,de unde nu ieșeau decît o dată cu cei din Albești și din Cîmpulung,doar pentru nevoile prea mari ale lor cînd se potolea răzmirița.

Constantin Bădulescu-Codin-Din trecutul nostru,Legede,tradiții și amintiri istorice.

Legenda satului Chiojdu Mare- Prahova

  Legenda satului e așa.Stai  să-i dau o formă literară,măcar așa.
  Spre apus de Star Chiojd se află comuna Bătrîni.Povestea spune că numele Bătrîni s-ar fi luat  din următoarea împrejurare:
  În satul Bătrîni iera un moș care avea doi copii.Ocupațiunea lui iera pe lîngă cultura pămîntului,iera și creșterea vitelor.
  Ajungînd timpu ca cei doi copii să-și creeze și ei fiecare gospodăria lui,din cauză că în satul Bătrîni nu-și putea înființa o gospodărie pentru iel,a trecut să cerceteze unde-ar putea găsi un loc,să-și poată face și iel gospodărieȘ-a ajuns în valea unde azi ieste Chiojdu.Văzînd frumusețea locului,ș-a întemeiat gospodăria în această parte.Pe acest băiat îl chema Chiojd.
  După cîtva timp,al doilea copil al bătrînului,pe care îl chema tot Chiojd,văzînd strîmtoarea de teren în care trăiește tatăl său,într-o bună zi a pornit cu avutul său să se așeze cu gospodăria lîngă fratele său mai mare.Acesta însă l-a îndemnat să treacă în valea cea despre răsărit a satului Chiojd,fiindcă n-ar  avea unde paște turmele amîndorur gospodării.Acest frate mai mic a trecut și s-a așezat cu tîrla lui,formînd altă gospodărie,în Chiojdu Mic.
  Unde a rămas părinții lor,fiindcă iera oameni bătrîni,satu ce s-a format a luat umele de Bătrîni; și acolo unde s-a așezat băiatu cel mare să numit Chiodu Mare,iar acolo unde s-a așezat băiatu cel mic s- numit Chiojdu Mic.

Povestitor Popescu Costică,culegător Ghizela Sulițeanu,în Bătrîni -Prahova

Legenda satului Cheoibășești-Brăila

Am auzit pe bunicu meu care a trăit acum o sută și douăzeci de ani în urmă-că noi fiind sub stăpînirea turcilor o sută de ani-și fiind turcii,venind p-aicea un moș,un străbunic de-al lui bunicu,care-i spunea Radu Ion,i-a spus lu străbunicu ăla,avea tîrlă,așa se spunea la tîrlași.
  Ce-nseamnă tîrlașii ăștia aici?
Își făcea grajduri , cotețe de porci,de păsări,pă cîmp.
Pă cîmp făcea -nchisoare cu șanț acolo si-acolo oi,vaci,tot,nutreț.Și-n sat aicea avea o căscioară în care stătea iel.Argați avea acolo,tot.
   Și venind turcii p-aicea a dat de iel acoloșa,în cîmp,aicea.Și cînd a văzut om gospodar,așa zice:
   -Ei bre,la tine cheoibaș? Pă turcește.chiabur.
   Moșu a spus,zice;cheoibaș.Și-ntreabă.Iera și parte din turci care știau românește,că stăteau mulți în țară la noi,dac-au stat o sută de ani aicea,sigur că da.Zice pă turcește,chiabur,chiabur,da.
   După ce a mai trecut timp încoace,moșu-sigur că un fecior al moșului Ion Cheoibașu,adică Ion Radului,i-a zis-a născut fecior acolo și i-a transmis numele,adică în loc de Radu i-a zis Cheoibașu Ion,i-a pus numele.
   Iar la sat,după numele ăla turcescu i-a pus numele Cheoibășești.
   Iar la Chichinețu,la Gheorghiu aicea i-a spus Chichinețu. Ăștia erau săraci.Tot așa,niște tîrlaci a fost acolo.Niște case mici; ,,la voi zice,niște chichinețe aicea ,bre,chichinețe,săraci.,,
   Și din chichinețe i-a zis Chichinețu,după numele chichineață ,de săraci.Însă lui Chichinețu,i-a mai schimbat numele....Acuma-i zice Ștefan Ghiorghiu,da lui Chiolbășești nu i-a  schimbat.
   Numele meu ie de origine turcă,vine după numele turcilor.Da io nu sînt turc,sînt român,da numai după cuvîntu ăsta,cheobăiaș,adică din numele de chiaburi,de-acolo îmi provine numele meu,adică al familiei noastre care am moștenit-o din tată ăn fiu.

Povestitor Cheoibașu Nicolae,culegător Mihai Canciovici,în Chieoibășești

Satul Bucura-Mehedinți

   Numele de Bucura i s-a dat acestei comune,se povestește din bătrîni că l-ar fi luat de la o fată numită Bucura,în împrejurările următoare:trecînd prin acest loc un convoi de robi ce se duceau spre Dunăre și oprind să poposească în locurile acestei comune,căpetenia care conducea convoiul de robi,fiind atras de frumusețea fetei Bucura,voia să rămînă în aceste locuri cu dînsa. Ea l-a rugat să facă o plimbare în pădurea cea mare din împrejurime,și cînd făceau ei această plimbare în pădure,ea i-a smuls hangerul de la brîu și i l-a împlîntat în piept omorîndu-l pe loc.S-a întors îndată la prizonieri cărora tăindu-le legăturile,îi liberă.Printre ei se afla și un tînăr numit Rujean,cu care tînara fată trăise bine din copilărie.Ceata acestor robi s-a stabilit în acest loc și a întemeiat un mic sat.căruia i-a dat numele de Bucura, după numele liberatoarei lor,neputîndu-se întoarce îndărăt din cauza mulților barbari cari i-ar fi întîlnit în cale și i-ar fi robit din nou.Tînărul Rujean s-a căsătorit cu Bucura,spunîndu-i că el dorește să ajungă și stăpînittorul drumului acestuia,pe toată întinderea acoperită cu păduri,jurînd că-și ia asupra sarcina de a omorî pe toți barbarii cari ar trece cu prizonieri prin aceste locuri și va elibera pe prizonieri.
   De atunci și pînă astăzi drumul acela poartă numele de Drumul lui Rujean și cu robii liberați de Rujean s-a populat satul Bucura.

Ovid Densușianu-Tradiții și legende populare

  Locul acesta împreună cu domeniul dimprejur era al unui boer mare venit dinspre soare- apune.Acesta avea o femeie tînără și frumoasă,numită Juninca,poroclită mai încolo Bucura.După moartea bărbatului ei,rămase singură stăpînă peste domenii.Întîmplîndu-se atunci să iasă poruncă împărătească ca locuitorii acestui loc să părăsească locurile lor,să treacă Dunărea și să se așeze acolo,stăpîna locului acestuia n-a voit  să-și părăsească domeniul său ci a dat voie la cei ce vor să rămînă în țară să se stabilească pe moșia ei.Mulți dintre cei ce n-au ascultat de porunca împărătească s-au stabilit pe domeniul acestei femei.Ei ,spre a putea se apăra contra tîlharilor care-i jefuiau,s-au retras în partea locului,mai spre sud de actuala comună,într-un loc mai dosnic,cu pădure și stuf de bălți. Și dînsa cu astfel de oameni adunați a format un sat căruia i-a dat numele de Bucura.

George Ioan Lahovari,Constantin I.Brătianu,Grigore C. Tocilescu-Marele dicționar geografic al României

Legenda satului Bucecea-Botoșani

  Bătrînii povestesc că dintru început a fost numai sat,un sătișor de oameni năcăjiți,căci erau vremurile grele pe atunci,nu ca acum.
  Întîi și întîi s-au așezat căteva căsuțe în partea despre asfințit,pe unde-i biserica cea veche a Sfîntului Nicolai.Și astăzi sănt două case vechi în care se văd bîrnele de demult;la una este un copac întreg,cu rădăcină care ține loc de furcă.Vezi că toate locurile acestea erau păaduri.Oamenii tăaiau copacii de la deal,spre răsărit,iarăși erau 3-4 case;dar mai că nici nu știau de aceștialanți,de la asfințit,așa sălbăticiune și pădure deasă era pe aici!
  Peste Sirețel era zice-se,un sat numit Voinești.Poate sunt de atunci 200 de ani.Turcii și tătarii umblau prin țară.Tocmai într-o zi de Paști au dat năvală și în acest  sat.Cum era lumea la biserică,deodată a văzut cum vine către sat o herghelie de cai-vezi că turcii se puseră pe pîntece pe cai și nu se vedeau! Au tăiat,au ars,au stricat,ca după obiceiul lor.Pe preot l-au omorît în sfîntul altar.Biserica au dărîmat-o.Clopotele de la ea sînt- se spune -în Sirețel îngropate.Rămășițele din biserică se văd și acum;de-abia anul acesta s-a pus la arat peste tot locul unde a fost ea și cimitirul.Din Voinești,cîți au scăpat atunci cu zile,au fugit prin pădurea cea deasă de pe locurile unde astăzi este Bucecea.Mai trăiesc o mulțime cu numeleBarbă-Lată.
  Cu vremea pădurea s-a tot tăiat,lumea s-a tot înmulțit,casele tot așa și,de unde pînă un de,trecînd pe șleah,de la ratoș,un turc și-a prăpădit bucceaua cu felurite lucruri ce avea și el aducîndu-le cine știe de unde.El tot întreba că unde-i bucceaua,bucceaua,Dar vorbea nu știu cum ,minunat,că lumea-l rîdea pentru bucceaua lui.Bucceaua nu și-a mai găsit-o.Satul însă s-a chemat Bucecea,în cinstea turcului.
   Și astăzi e un tîrg ca toate tîrgurile noastre......

Comunicată de Titu Bogdănescu de la bunicul să de 90 de ani,rotar în Bucecea-Botoșani

Legenda satului Breasta-Dolj

   Asupra originii satului se cunosc două legende.Dupe una satul ar data mai bine de un secol,fără să se fi putut găsi vreo urmă scrisă despre înființare.
   Se zice că mai mulți turci urmăreau cîțiva români.Aceștia ajungînd la apa Jiului s-au aruncat în ea ca să treacă înot pe celălalt mal.Turcii văzîndu-i scăpați,ar fi început să strige:
    -Bre,stai,bre,stai!
De atunci ar fi venit numele satului Breasta.
  După altă legendă,satul Breasta ar fi mult mai vechi.
Se știe că pe la sfîrșitul secolului  al xiv-lea turcii au cucerit Vidinul,începînd să năvălească în Oltenia.Atunci era domnitor în Țara Românească Mircea cel Mare.În năvălirea lor turcii au ajuns pînă în apropiere de Craiova,la Rovine,unde Mircea Basarab,ajutat și de terenul mocirlos,așa cum se mai poate constata întrucîtva și astăzi,a cîștigat una din strălucitele sale victorii.Această luptă a avut loc la 17 mai 1395.
  Se zice că Mircea ce Mare își așezase oștirea sa pe unul din dealurile care accidentează terenul satului Breasta.Turcii ajungînd în locurile mocirloase de la Rovine,unde s-au împotmolit fiindcă nu le cunoșteau,aruncînd privirile într-o parte și într-alta,de frică să nu fie atacați pe neașteptate în locuri grele de către Mircea Basarab,l-au zărit pe acesta și plini de groază au început să strige:
  -Bre,asta-i Mircea,bre,asta-i Mircea! -deoarece mulți  dintre ei vorbeau românește.

,,Izvorașul,,-a doua legendă spusă de Ilie Martin,învățător pensionar din comuna Brabova -Dolj

Bran Voinicul

   Mult necaz făcut-au turcii lui Ștefan -Vodă dar ca-ntr-un rînd,cînd se năpustiseră-n țară fără vest,prădînd și pîrjolind tot ce le ieșea în cale,nu-i pricinuiseră niciodată.
   Dar Vodă nuăși prăpădi nădejdea ci merse-n calea dușmanului,vestind să pornească bătrînii,femeile și copiii la munte,iar voinicii să se strîngă în preajma lui,că-i Moldova la grea cumpănă!
   Și umblînd Vodă prin cei codri,cum erau pe-atunci,ajunse cam la răsărit de Tîrgul lui Nicoară(despre cari se zice că ar fi Nicoreștii de astăzi cei cu podgorii),unde i se spune că o ceată de dușmani îi ațin calea pe culmea dealului.Vestea aceasta i-o aduse feciorul unui pădurar,anume Bran,poreclit Voinicul,pe vremurile și meleagurile acelea.Și a grăit către Vodă:
    -Măria -ta,te știu că ești viteaz,dar drumurile și gîndurile te-au mai slăbit,ne pare,și bine-ar fi să te duci la bordeiul tatei ca să te hodihnești ,să-ți întărești firea,iar eu  și cu voinicii de prin prejurul locului acestuia să-ți fim de pază.
    Și Domnul s-a-nduplecat,a mers la bordeiul pădurarului de s-a hodinit iar mai înspre seară a ascultat pe Bran-Voinicul și ceata celor flăcăi cum înșelînd pe turci ,cari erau mai mulți decît moldovenii,i-au atras la un aluniș prin șiretlic si-aclo i-a stîlcit de n-a mai rămas niciunul cu sleamă de suflare.
    Însuși Vodă a mers de a văzut cele întîmplate iar la întoarcere a scris cu mîna lui pe-o stîncă de piatră,care stă și astăzi pe jumătate îngropată,toată istoria întîmplată.Scrisoarea aceea era în slove vechi și o ceteau cărturarii pînă mai ieri.
     Pe Bran-Voinicul l-a pus Vodă în fruntea altor cete de voinici strînși la glasul domnului și cu dînșii a izbutit să înfrîngă o parte din turci.
    După ce pacea a venit în țară din nou,a pus Domnul să se ridice o biserică peste piatra grăitoare din vremurile acelea,iar lui Bran-Voinicul i-a dat pentru dînsul și pentru urmașii lui atîta pămînt cît a putut cuprinde cu ochii.Din neamul lui se trage obștea și siliștea satului Braniște,(Galați)din vecinătatea Nicoreștilor.

Tudor Pamfile-Povestiri populare românești

Legenda satului Bogza-Vrancea

     Acest sat ,după spusa legendară a bătrînilor,nu se afla stabilit pe aceste locuri,ci cu mult mai spre apus,pe un loc cu poziție joasă,care astăzi se cheamă Văsilanul.
   Aci el se găsea alcătuit numai din cîteva bordeie,și colibe;căci locuitorii se ocupau numai cu creșterea vitelor.Toate localitățile de prin prejur erau nelocuite și cele mai multe posedînd păduri mari;așa că locul unde se găsește stabilit acest sat astăzi a fost păduros și plin de pășuni bogate.
    După istorisirea bătrînilor acest sat s-a format în următoarele împrejurări:
    O fată a unui locuitor de la zisele tîrle,venind în aceste părți spre a aduna ceva lemne uscate,a rămas prea mirată de bogăția și frumusețea acestor locuri,că întorcîndu-se la părinți,le-a povestit ceea ce se desfășurase înaintea ochilor ei.
    Părinții singuri mergînd întradins și văzînd frumusețea acestor locuri au rămas pe deplin încintați,căci imediat au luat hotărîrea și și-au strămutat locuințele  vechi în aceste locuri nouă,stabilindu-se negreșit într-un cerc strîns și formînd un nou sat caruia i s-a  dat numele de Bogza după numele fetei ce-i îndemnase a se strămuta aici.Mai tîrziu au început a se aduna împrejurul lor și alți oameni din diferite părți.
   Cei care veniau din părțile muntoase și cu ocupație numai de păstori se statorniceau lîngă cei de sus,formînd cu toții un cătun care și astăzi se cheamă Mocani Ungureni;iar cei ce veneau din părțile cîmpoase și fiind dedați la munca cîmpului au format un cătun lîngă cel de sus,numit cătunul Cojanilor,deosebindu-i chiar portul pe unii de alții. Pînă mai deunăzi se fereau a se înrudi unu cu alții.Astăzi însă s-au amestecat,înrudindu-se și uniformizîndu-și portul....și numele acestui sat este Bogza.
Șezătarea vol 13(din colecția prof Simeon Crainic)

De cînd sunt Bogăteștii de azi?-Argeș

       E....măre! Cică de mult,demult,pe aici pe unde e satul nostru,erau numai păduri și nu mai călcase picior de om pămîntean.Satul Bogătești nu era aici,ci uite colo pe Valea- Bisericii,în tot lungul ei și la întîlnirea văii cu Argeșelul.Satul era mult mai mare și locuitorii lui tare bogați.D-aia îi zicea Bogătești.Și trăiau oamenii ca-n raiul lui dumnezeu.
       Da, într-o noapte de Paști,au năvălit pe-aici tătarii și au intrat chiar în casa domnului și au trecut prin sabie pe toți creștinii,fără milă.
       Ce chin a fost atunci, doamne! Și ....cînd s-au cercat oamenii să scape cu viață,unii cercînd chiar să scape pe ferestre,alții alergînd spre ușă.Dar a fost chip? Că tătarii i-au tăiat pe toți,pe rudă,pe sămînță.Apoi au prădat și biserica și casele și curțile oamenilor și încărcați de prăzi,au plecat spre răsărit încotro le-o fi fost culcușul.Iar satul a rămas pustiu și de tineri si de femei,ba pustiu și de voinici și chiar de copii mici.
       Da ....în goana tătarilor,tot a scăpat de furia lor doi copilași;un băiat și o fată și ,sărăcuții de ei,ca să nu mai fie tăiați,s-au ascuns în iazul morii și au stat acolo cîteva zile.
       Iar după plecarea tătarilor copiii s-au tras în pădurile din dealul Bogăteștilor și acolo și-au făcut un  bordeiaș,unde au crescut la un loc.În urmă mărindu-se s-au căsătorit și și-au făcut casă și masă. Ba le-a dăruit dumnezeu și copii,de au trăit tihniți și fericiți pînă la adînci bătrînețe.
       Urmașii lor nu s-au mai îndurat să plece din pădure ci, de frica tătarilor și-au făcut casele tot aci și s-au prăsit an de an.
       Și uite așa.Cu vremea apoi pădurea s-a tăiat și a rămas dealul orliște cum e azi;iar din perechea care a scăpat în iaz de sabia tătarilor se trag Bogăteștii de azi.
      Urmele satului vechi,pe Valea-Bisericii,se văd și azi.Și se văd și urme de case și de biserică cum și oase de oameni și locul cimitirului.

      Constantin Rădulescu-Codin,Din trecutul nostru
    de la Constantin Runcescu din Stoenești.

De cînd este satul Almăjel?- Mehedinți

     Apoi demult,demult,pe cînd nu erau case prin locurile astea și nici picior de om,umblau niște păstori cu turmele pe dealurile și pe văile Almăjelului.Într-una din zile,dîn d peste izvoarele minunate cu apă din ,vale Fîntînelelor,au băut și ei și oile și....așa li se părură de bună apa că nu s-au mai îndurat să plece d-aici și s-au așezat pe dealurile din jurul izvoarelor,făcîndu-și conace pentru adăpost.
     Unii din păstori aveau și cai și mai tîrziu,cînd era o secetă mai mare și nu mai rămăsese  pic de apă,a dat calul unuia cu piciorul în pămînt și....minune!A izvorît apă.De atunci locul acela s-a chemat Fîntîna Calului.
     Peste păstorii de cari vorbirăm au venit mai tîrziu alții,și alții,și alții....și așa s-a înmulțit satul.Și uite, de la ciobanii ăia se trage Almăjelul.
     Cel dintîi locuitor a fost Vaimor din care se trag Barocheștii,ziși si Idita;apoi au venitȘontea, Creangă, Cruceru,Ispaș,Butaru,din cari se trag Șonteștii,Crengarii,Crucereștii,Ispășoiu și Butaru.

Constantin Rădulescu-Codin-Legende,tradiții și amintiri istorice
Legenda spusă de badea Asproiu din Almăjel

Legenda comunei Albeni-Gorj

       Hotarul Albenilor era moșia domnului Negru Vodă,care a zidit monastirea cea minunată de la Tîrgoviște.Și era un om numit Lupu Șerbănescu care aduna dijma și o trimitea domnului.Satul se numea Șerbanii.Lupu Șerbănescu a băgat slugi pe procopsală pe copiii lui ,Milea și Dragu la domnul țării,la Tîrgoviște.
     Și slujindu-l cu credință pe Negru Vodă(bătrînul zice Negru Vodă dar biserica de la Tîrgoviște a fost zidită de Neagu Basarab)le-a dăruit moșiile sale din Albeni,Bălănești,Șipot și Frumușel (Gorj)Dragu s-a așezat în Albeni și a născut un copil,Michai,cu jumătate părul pe cap alb și jumătate negru,cu o spînceană albă și alta neagră,cum și barba,jumătate albă și jumătate neagră,Oamenii i-au zis Albu.El a avut 5 copii cărora li s-a zis Albeni și de aici numele comunei Albeni.

Nicolae Densușianu-Răspunsuri

Legenda satului Volovăț-Mehedinți

     Era pe la 1343,Dragoș-vodă,cneaz al Maramureșului,de luni încoace pornise spre Carpați,pentru a trece în șesul de dincolo și a descăleca în mănoasa țară a Moldovei.
     De luni încoace se mișca un furnicar de gloate omenești,linii lungi de călărime și padestrime.cu stindardele fîlfîind în vînt.Răsuna Prislopul de sunete calde de bucium și peste toată padurea plutea o suflare de viață tînără,în frunte cu Dragoș-Vodă.
     Obîrșia Bistriței aurii,valea Țibăului,uitată de secole.părea înviorată de pîlcurile de poterași și sulițasi ce purtau înaintea lor vulturii de aur,coborîtori ai aquilelor din alte vremuri,semne de bărbăție.
    Dorul lor,îi mîna spre șesul Moldovei ce gemea sub îmbrățișarea nădușitoare a tătarilor,stăpînitori brutali așezați în întăriri la cetatea Sucevei.
    Acolo tindea Dragoș cu oștirea sa dar greu și lung era drumul în străbaterea munților,pînă cînd,într-un senin străveziu al cerului ajunseră vitejii la coama celui din urmă deal.,la care li se deschide un șes mare și nesfîrșit,ce se pierdea în depărtare,în slava albăstrie a văzduhului.
    La picioarele lor murmura un mic rîuleț,care în mișcări grăbite șerpuia la vale,ca și cînd ar fi voit să-i arate oștirii calea spre țintă.
   Ajunsă la șes,oștirea,zdrobită de trudă,se așează într-o poiană înconjurată de de codri vechi,neatinși de secure.
    La poala codrului,pe malul udat de apele rîulețului,trăia o femeie bătrînă,singură,uitată de lume,și nesupărată de nime.Din depărtări veneau cei ce aveau nevoie de dînsa,pentru un sfat sau un leac,căci departe îi umbla vestea de mînă bună și milostivă.Nime nu știa din ce neam se coboară;bătrînii,din copilăria lor,o pomeneau și o cunoșteau pe Uța sihastra,din bordeiul din codru,de pe lîngă pîrîul cu apa binefăcătoare;iar cînd aveau vreo nevoie sau erau apăsați de vreun chin,oamenii umblau zile întregi pentru a afla alinare la,, Valea Uței,,
    Oștirea lui Dragoș se odihnea în poiana dintre codri,prefăcută în grabă într-un lagăr întărit,pentru a nu fi pripiți de tătari,iar Dragoș,cu vreo cîțiva viteji aleși,se întreceau la vînat.
    Într-o zi în urmărirea unui zimbru,Vodă se pierduse de tovarășii săi în desișul pădurii și dînd de o prelucă,ajunse mirat la bordeiul Uței.Cum sta colibioara cu ușa deschisă,Dragoș intră și zări uimit,un chip de femeie bătrînă.Smerit,se opri Vodă în loc,iar bătrîna cu ochii întredeschiși și cu zîmbet ca pe alte vremuri,se apropie de el cu cuvintele:
     -Bine ai venit ,măria-ta!și ferice de ochii mei cari văd în față pe dezrobitorul acestui pămînt.Și apoi fără întrerupere,cu glas de sibilă ca și cînd ar rosti vreo prorocire -măria-ta!ține-te pe mersul apei din această vale,pînă la revărsarea ei într-o altă apă,care iarăși trece într-o a treia apă mai mare.Și,dacă vei  tot merge pe lîngă matca acelei ape mari,vei ajunge la Cetate.Cei din Cetate știu că vii și te așteaptă cu putere grea;dar scris este în cartea lumii că tu ești ales și vei lupta și vei fi învingător și vei intra în Cetate și vei stăpîni această țară,tu și urmașii tăi.
   La acestea,bătrîna închise ochii și cu mîinile ridicate se închină adînc înaintea lui Vodă.Acesta mișcat de cuvintele sihastrei,stăruia să afle ceva din trecutul ei;dar nu primi alt răspuns decît numale ei simplu, de Uța.
   Puțin timp în urmă,lagărul lui Dragoș se ridică și toată oștirea porni după cuvintele Uței,prin valea de lîngă bordei,care peste puțin timp intra în altă vale și prin care apoi intrară în șesul larg al Sucevii.Din depărtare li se arata acuma amenințătoarea Cetate.După o împresurare lungă și după o luptă grea,intrara sulițarii lui Dragoș în zidurile Sucevii,iar Vodă se făcu stăpîn peste Țara Moldovei.
   Cuvintele bătrînei îi rămaseră atît de adînc întipărite încît într-o zi se hotărî să meargă la,, Valea Uței,, ca să-i mulțumească și să-i răsplătească prorocia fericită.
    Uța însă nu mai era în viață.Și Dragoș mișcat la vederea bordeiului pustiit,se opri lîngă mormîntul ei și se hotărî a clădi acolo,întru pomenirea Uței,întîiul său locaș,în care avea să zacă și osămintele sale.Iar partea locului cu biserica de stejar a lui Dragoș primi din insăși gura lui Vodă numele Valea Uței
    După Dragoș urmară în domnie mulți voievozi,pînă ce Ștefan ce Mare.la 1502,cucernic față de toate așezămintele intemeietorului domniei,a ridicat cu băgare de seamă clădirea lui Dragoș din Valea Uței și a transportat-o în locul care-i părea mai scump din întreaga țară, la Putna,așezînd-o alăturea de mînastirea ce avea menirea să-i cuprindă odată cu mormîntul.
    Acolo,la Putna,se află biserica lui Dragoș și în ziua de astăzi,un odor scump în care se oglindește obîrșia noastră ca creștini români.
    În jurul bisericii lui Ștefan din Valea Uței se înmulțiră sălașele omenești,pe malul rîulețului de lîngă bordeiul Uței de odinioară.
   Rîulețul  și astăzi ,ca și înainte de secole,își duce murmurul în pîriul Suceviței,care la Bădeuț se revarsă în albia Sucevii și udă apoi,cu apele sale,poalele Cetații,cucerite de descălecătorul Dragoș.
    Dintele nemilos al vremurilor însă n-a lăsat neștirbită amintirea Uței și a prefăcut încetul numele Vlea Uței în Vălăuți și astăzi în Volovăț.
    Așa a căzut și prevestitoarea descălecătorului,călăuza lui Dragoș,jertfă legilor uitării.

,,Luceafărul ,,1910

Legenda satului Grumezoaia-Vaslui

     Din vechime s-a numit Plopeni și se zice că ar fi fost așezat în gios de unde se află astăzi.Iară numirea de Grumezoaia i-ar fi venit după numele unui vechi răzeș ,Andrei Grumază.Se mai zice că după documente această moșie a fost dată de cătră Ștefan cel Mare unui oștean numit Ștan Posatnicul,în urma unei vitejii desfășurată într-un război.Acesta sau pentru că nu avea copii sau că pămîntul era ieftin atunci a vîndut-o unuia,Toader Gănescu,cu șaizeci de zloți tătărești.Gănescu a avut un singur fiu,Frone.Frone a avut trei copii de parte bărbătească,pe Tochilat,Tănasă și Glingicu și o fată, pe Savina,cărora le-au împărțit moșia în patru părți.Unul dintre urmași,Glingicu,să zice că a fost slujbaș la un Cantimir.Acelui Cantimir furîndu-i-să un cal de către Glingicu,i-a luat drept despăgubire pentru prețul calului 355 de stînjeni din moșie.Acest pămînt este dezlipit și astăzi de Grumăzoaia și alipit de moșia Urlați,sub denumirea Gura-Văiei sau Plopeni,cum se numea și atunci.

Constantin Chirișă-Dicționar geografic al jud Fălciu

Colibița-Bistrița -Năsăud

      Îi multă vreme de cînd Ștefan cel Mare a umblat pe locurile noastre,abia unde și unde i-a rămas urma.
      Spun moșii,că strămoșii noștri povesteau multe minuni făcute de acel om.El s-a bătut cu toate neamurile pămîntului,cu muscalii,cu turcii cu cozacii,cu teuții,cu leșii,cu nemții și mai știe dumnezeu cu cîte feluri de oameni si minunea minunilor că în tot locul era biruitor.
      Odată însă,fiind și el bătut de neamul turcesc,mai numit și,,spaima lumii,,,Ștefan cel Mare împreună cu vreo cîțiva zeci feciori, ce-i mai rămăsese,a luat plaiul trecînd preste munți, în țara noastră.
      După ce însă,noi ăștia de aici îi eram dușmani,nu îndrăzni a se scoborî jos la țară,făr,în pripă își făcu o colibuță în cărarea pe unde venise,căci ploaia ce curgea din greu îi udase pînă la oase și aveau lipsă de un pic de scuteală.În altă zi,își făcură încă o colibă și pe încetul își făcură mai multe.Păstorii,păcurarii ce erau prin vecini,văzîndu-i,se duseră la Ștefan și întrebîndu-l că cine e și ce caută pe acele locuri străine,Ștefan le răspunse că lipsa de voinici l-a silit să vină acolo.
      -Dacă-i așa,apoi voinici sîntem noi acești de la vreo 50 de stîne,îi zise unul dintre ciobani și suflînd o dată între degete,veniră și ceilalți feciori în fugă să vadă ce s-a întîmplat.
      Ciobanul,arătîndu-le pe Ștefan cel Mare și spunîndu-le că acesta e viteazul care în nenumărate rînduri a bătut crai mari și împărați tari,i-a îndemnat ca să-l însoțească și să treacă cu toții sub steagul lui Ștefan.
     Feciorii se învoiră pînă la unul iar ceata lui Ștefan,din mică ce era,să înmulți cu vreo cincisute de voinici înalți ca brazii și viteji ca leii.Ștefan,voios de acest ajutor neașteptat,să sui pe murgul negru ca iadul și  iute ca fulgerul și se puse în fruntea lor lăsîndu-și colibuța pustie.
   Colibuța rămasă de la Ștefan cel Mare oamenii cari nu se duseră cu viteazul domn o îngrijiră și o ținură în stare bună mai multe zeci de ani.Locul unde s-a numit ,,La Colibuță,,iar mai tîrziu s-a zis Colibița și așa îi zic și în ziua de azi.

Teodor A. Bogdan Ștefan ce Mare,Tradiții,legende,balade,colinde

Dragomirna-Suceava

            În Bucovina este un sat cu numele Dragomirna.Acest sat zice că își are numele din vechime,Și iată care este povestea numelui acelui sat:
            Amu zice că a fost odată,când a mai fost,nu știu,dar știu că a fost demult  pe acest pămînt niște oameni mari.Și de mari ce erau li se dădea numele de urieși.
           Amu zice că erau doi frați urieși cari se băteau între ei pentru o fată a cine știe cărui împărat din cine știe care împărăție.Dumnezeu să ne ție! Unul din ei ucise pe celălalt.Mă-sa sărmana îl tot bocia:
           -Dragul mamii,dragul mamii!
           Și din,, dragul mamii,, a ieșit Dragomirna.Și Dragomirna a rămas și pînă astăzi.

,,Ion Creangă,,-auzită de la d-na A.V.Enescu,Botoșani

Legenda satului Valea Seacă-Suceava

Ștefan cel Mare ,după lupta de la Lipnic,a trecut pe aici cu o ceată de voinici.În locul acesta stabilește  pe cel dintîi locuitor,numit Buciumanu.Numele de Buciumanu îl avea de la slujba pe care o îndeplinea,de a suna din bucium.S-a stabilit aici,mai tîrziu cu tot neamul lui.Buciumanu fiind dăruit de Ștefan cel Mare cu un loc,întinderea satului s-a stabilit așa cum a cerut să i se dea și lui cît va merge călare cu un cărbune aprins.

Pamfil Viorica-Monografia satului Valea Seacă în Henri Stahl-Contribuții la studiul satelor devălmașe românești vol1

Ștefan Vodă în Vrancea

        A fost odată mai de mult,o bătălie mare în hotarele noastre,Ungurii trecuseră munții și Ștefan- Vodă rămăsese biruit.Atunci,ca să nu cadă în mîna dușmanilor,domnul a tăiat-o de-a dreptul prin codri.Și-a mers,și-a mers cît o fi mers,pînă ce l-a răzbit aci în valea Putnei.Pe vremea aceea doar nu era lume multă ca acu,Ici un sat,colo altul,dincolo altul....cum se așezase fiecare prin păduri.
        Și-a nimerit pe Dumbravă ,în dealul Bîrseștilor,la o babă.
         -Bună ziua, mătușă.....
           -Bună să-ți fie inima,i-a răspuns baba,că nici prin gînd nu-i trecea cu cine sta de vorbă.
           -Mătușă,fă bine și-mi dă ceva să mănînc,că vin din cale lungă și n-am întîlnit sălaș în cale.
Şi, cum se odihnea el, pesemne s-a dezvelit la piept iar bătrîna a văzut sub sarica lui cămaşa de zale.

- O fi vreun hoţ, îşi da baba cu socoteala. Şi cât pe ce să dea fuga să cheme feciorii...

Dar, privind la faţa bălană a voinicului care dormea şi la părul lui ca mătasa, se gândi că poate să fie un om de viţă aleasă, căzut cine ştie cum în strâmtoare.

De aceea gazda aşteptă până s-o trezi să-l iscodească; şi se temea să nu se arate cumva feciorii ei, că erau aspri şi cu bănat asupra streinilor.

Ci Ștefan-Vodă, cum a dat puţin ochii în gene, a şi tresărit şi, frecându-se la ochi, a întrebat :

- Mătuşă, e departe de aci până la hotar. Ar fi vrednic să mă scoată într-acolo ?

- Departe, maică, a răspuns baba. Dar cum să porneşti într-acolo, că peste tot e codru de nu răzbate nici pasărea....

Atunci s-a liniştit Vodă, cînd a auzit că ieşise la bun liman şi că n-a nimerit cumva în ţara ungurească. Şi, lepădând sarica, s-a arătat cu straele lui de domn. Apoi începu a spune bătrânei cum a fost la bătălie, cum oastea i se risipise şi cum s-a rătăcit prin coclaurii aceia.

Şi, cum sta obidit, Vrîncioaia, că aşa-i zicea babei, numai ce a căzut în genunchi şi i-a zis :

- Doamne, nu te întrista. Eu sunt bătrână; am văzut multe şi multe am păţit... dar niciodată n-am pomenit ca omul vrednic să rămână pînă la urmă de ruşine... Iată, rog mila măriei-tale, să mă reped până devale, să dau de veste feciorilor mei, să adune tovarăşii lor de sub Dumbrava, şi de cei care ţin strajă la veghiul lui Bucur şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-or îndrepta toate.

De cuvânt, Vrîncioaia a plecat şi cât te-ai şterge la un ochi, iat-o îndărăt cu şapte feciori toţi unul şi unul, ca nişte brazi, nu altceva, şi cu pletele pînă la brâu.

- Iaca, măria-ta, tovarăşi de umblat şi ostaşi de luptat...

Asta-i Bârsea, ăsta-i Spirea, arătând cu degetul pe cei mai mari; ăsta-i Spulber, ăsta-i Pavel şi Bodea şi Nistor.

Indată ce i-a văzut Vodă, cu lăncile cât răzlogul şi cu arcul la umăr, fiecare cu ceata lui, i-a venit inima la loc. De sârg, a pornit iarăşi spre hotar, a buciumat din vârful Cozei, de pe vovârghia Cristianului şi a trecut valea pe la Tulnici; apoi, izbind pe unguri, i-a risipit la gura Lepşei, unde tăbărâseră cu prada.

Atunci, de părere de bine, Vodă Ștefan a stat si s-a veselit acolo cu toţi oştenii trei zile şi trei nopţi, a făcut iarmaroc cu vin şi cu pâine, mă rog, ca la praznic, iar când a isprăvit masa, a chemat la el pe feciorii Vrîncioaiei şi, făcându-le ocolniţă şi uric pe piele de viţel cu slove de aur, le-a zis:

- Fraţilor, Dumnezeu v-a scos înaintea mea. De nu dăm de casa Vrîncioaiei cine ştie cât ar fi prădat liftele ţara. Ci, fiindcă am izbândit asupra lor, întoarceţi-vă la mama voastră. Duceţi-i multă sănătate de la mine iar drept răsplată pentru vitejie tot hotarul munţilor din apa Trotusului spre miazăzi al vostru să fie şi de la moghilele Vrăncii, dinspre Milcov până în cotul Săcuilor, spre ţara ungurească tot voi să stăpâniţi.

S-au închinat atunci feciorii Vrîncioaiei domnului, plecînd genunchiul la pământ şi întorcîndu-se la vatra lor, au împărţit între ei munţii şi au întemeiat satele, că până-atunci fuseseră cam negustori de vite fără semn...

De-atunci se trag şi până azi cei din Negrilești, din Spinești, Bodești, Păuleşti, Nistorești, Bîrsești şi Spulber.

Conform legendei, Ştefan cel Mare după ce i-a bătut pe turci cu ajutorul vrâncenilor, cel mai probabil în 1475, a scris un uric (= act de proprietate sau donatie, confirmare a unei mosteniri) din piele de viţel, cu litere de aur, prin care fiecare dintre cei şapte feciori a primit câte un munte. Iar în acele locuri au apărut apoi şapte sate. Numele satului vine de la numele voinicului care a stăpânit locul acela. Astfel, satul Nistoreşti, de la Nistor, satul Bîrseşti, de la Bîrsan, satul Negrileşti, de la Negru, satul Păuleşti, de la Pavel, satul Bodeşti, de la Bodea, satul Spulber de la Spulber şi satul Spireşti, de la Spirea.

„ION CREANGA", revista de limba, literatura si arta populara, nr. 5 - 6, mai - iunie 1920, titlul original "Stefan Voda in Vrancea"

Lgenda satului Sumurducu-Cluj

           A fost odată,de mult de tot,pe vremea cîn era atîta amar de  norod,a fost un baci  ce-l chema Axente Toată ziua,ba și noaptea,Axente era dus cu oile la pădure,că pe vremea aia erau numai păduri pe aici,iar lelea Anica,nevastă-sa,sta acasă,grijind de ăi doi copii ce i-a dat dumnezeu.Casa baciului,adică coliba,era lîngă un tău,
că pe atunci era un tău mare lîngă izvor.Așa trăiau oamenii nostri,Axente cu oile și Anica cu copiii și cu ale cășii.
          Într-o noapte,aproape de miezul nopții,ca din senin,începe a sufla un vînt,de copacii se indoiau,mai-mai să să rupă.Pe cer umblau nori negri,negri ca păcatele și cîteodată se lumina de fulgere și tuna de credeai că toți dracii i-a trimis Bată-l Crucea pe pămînt.
          Lelea Anica se trezește în hărmălaia asta și începe să se închine,că biata femeie credea că a venit sfîrșitul lumii.Se închina lelea Anica,da cîteodată își  mai țîpa ochii pe fereastră.Uitîndu-se ea așa ,vede o dată la lumina unui fulger,o fată frumoasă,frumoasă ca o zînă mergînd către pădure.
          În haia zi,cînd baciu Axente a venit acasă,lelea Anica,îi spuse tot ce a văzut noaptea.
          -Ți s-o fi năzărit,tu,femeie.ce vrei să mă ții cu povești ca pe copii!Mai bine zi seara,cînd te culci,toate ocinașele și n-o să mai vezi zîne și n-o să ți se mai pară că bate vîntul ,cînd e vremea liniștită.
          Ce să facă biata femeie? A tăcut că știa ce sucaț îi era omul.
          Seara lelea abia s-a culcat și iar s-a trezit în zgomotul furtunii.Speriată se gîndește ce-i de făcut!Deschide ușa colibei și iese afară să vadă ce-i. Pe vremea aia nu erau femeile ca azi,erau curajoaseși nu aveau frică de orice.Nici nu iese bine din colibă și vede iar pe zîna aia scăldîndu-se în tău.Vede apoi că iese din apă.se îmbracă și sprintenă se îndreaptă spre pădure.Cînd lelea Anica n-a mai văzut-o și furtuna a stat.și s-a făcut vreme frumoasă,de mai mare dragul să stai afară.
          Cît ce a venit  baciu acasă cu oile,a început lelea Anica să să ponosluiască și atîta vreme l-a ceterat pînă ce a crezut-o. Ba nu numai atît dar Axente s-a hotărît să rămîie la noapte acasă și să păzească.
          Nici n-a sfințit bine sfîntul  soare și baciul Axente sta ascuns într-o scorbură de lîngă tău.
          Pe la miezul nopții iar începe furtuna și baciul Axente vede ceia ce abia a voit să creadă,Vede pe zîna aceea venind din pădure,se dezbracă și sare în tău.Avea zîna niște cizme roșii cari acum  erau lîngă scorbura unde era el ascuns.Zîna se scălda fără nici o grije.Axente iese frumușel din scorbură și fără să facă larmă.ia cizmulițele zînei și lasă în locu-le o cizmă de-a leleii Anica....așa l-o învățat muiere-sa,că ea s-a gîndit mult cum să facă să prindă zîna.N-a trecut mult și zîna iese din apă.se îmbracă.dar nu-și găsește cizmele.Caută.caută,dar fără nici un folos.De la o vreme găsește cizma ce a pus-o Axente acolo.O ia,o trage într-un picior dar cum să meargă ia cu un picior desculț?Cizma aceea îi era largă numai pe un picior.Ce să facă?Își vîră și celălalt picior în ea dar cînd să pornească,cade,Axente atîta a așteptat,Iese din ascunzătoare și împlîntîndu-și mîna în părul ei mătăsos,o întreabă:
         -Cine ești și de ce îmi tulburi liniștea?
         -Sunt Zîna Pădurii ,zise femeia aia frumoasă.cu glas așa de plîngător de i se rupea inima de mila ei,dar fă bine și lasă-mă,că nu mai viu pe aici.Fă bine,fie-ți milă și lasă-mă că am un copil în pădure,care mă așteaptă;lasă-mă,că voi face ca izvorul ăsta să fie bun de leac și voi mai face ca neamul tău să-l  stăpînească.
         Axente i-a dat drumul și de atunci n-a mai văzut-o nimeni.
         Au trecut mulți ,tare mulți ani de atunci.Tăul a secat dar izvorul trăiește și apa lui e bună și azi de leac.Urmașii lui baciu Axente s-au înmulțit și au întemeiat satul ăsta.

Legenda tîrgșorului Sulița-Botoșani

Despre tîrgușorul Sulița,lîngă Botoșani,aflu următoarea legendă:
     Într-o bătălie ce a avut loc aice,nu se știe sub ce domn și cu cine,venind oastea moldovenească pînă la iazul ,,Dracșani,,au aflat acolo un cioban bătrîn,ce-și adăpa oile.Oastea fiind strîmtorită de ale mîncării,ciobanul s-a îndatorit s-o ție timp de un an de zile cu carne și cu frupt de la oile lui; ceea ce a și împlinit și pentru care,drept mulțămită,Vodă i-a dat ca dar moșia Sulița și Dracșanii.

De la Varvara Săbiuță.Botoșani
Elena Niculiță- Voronca -Datinile și credințele poporului român

Legenda satului Gura Gârluței-Brăila

De-așa i-a zis de când m-am născut io,părinții așa i-a zis.
 Aici iera lumea mai rară.Și-a venit unu,i se zicea Moș Ion Porcoi.Și iel n-a fost tată. Si-a făcut și iel o cotoroabă să-și dea oile să le păiască-n baltă.Și-a stat.A făcut o fărîmă de surlă,mai vine v-o cîțiva-că iel tot așa o fărîmă de surlă-și s-a făcut.mîncate-ar mama,satu ăsta.

Povestitor Balaban Stela

Legenda satului Deleni -Vaslui

Locuitorii sînt vechi răzeși și după povestirea bătrînilor se zice că ei se trag din trei văduve,și anume:Mada,Malina și Marușca,a căror bărbați murise într-un război de al lui Ștefan cel Mare;precum și dintr-un alt oștean numit Micșună a cărei parte de moșie se numește astăzi Micșunești.

Constantin Chiriță,Dicționar geografic al județului Fălciu .

Legenda satului Cornetu-Prahova

S-a înființat pe la 1587,când printre pădurile seculare ce formau pustiul codrului în această localitate,s-au stabilit primii patru fondatori,fugiți de frica turcilor,după cum spune tradiția.Se crede că și-ar fi luat numele de laun stejar bătrîn -gorun sub care cel dintîi fondator își făcuse bordeiul.

Henri Stahl-Contribuții la studiul satelor devălmașe românești vol 1

Legenda satului Corvei -Dolj

După spusa bătrânilor,acum vreo două sute de ani,de cînd turcii au jefuit și prădat Cioroiul,un oarecare Dumitriu Mușat,împreună cu toată familia sa, s-a refugiat pe locul acestei comune,unde înainte era numai pădure.Acolo și-au făcut ei bordeie.După plecarea turcilor nu s-au mai întors la Cioroiu.deoarece satul fusese cu totul devastat. Pe lîngă ei au mai venit șă alții de prin satele comunelor vecine.

Marele dicționar geografic al României vol 2

Legenda satului Căldărești-Buzău

Această comună a purtat mult timp numele de Trandafirul,după un baci care pe la finele secolului trecut își avea tîrla aici.Parte din locuitorii din comuna Meteleul,spune legenda poporană,nemiputînd suferi angaralele impuse de propietari,începură a fugi și se stabiliră aici.Și pe la începutul acestui veac satul a luat ființă.

Marele dicționar geografic al României vol 1

Legenda comunei Băneasa-Covurlui

Despre întemeierea satului Băneasa bătrînii spun că el datează de pe timpul lui Ștefan cel Mare,cînd el împărți pămînturi la toți supușii săi,Prtea aceasta  a fost dată unui căpitan al său,viteaz,numit Groza.De la Groza pămîntul a trecut sub stăpînirea ,unui ginere al său,anume Dănilă și astfel s-a transmis din generație în generație.
De la învățător I.D .Arghirescu

Legenda comunei Albești-Argeș

Cîn s-a făcut satu,a venit niște boieri streini în vînătoare; ș-a venit p-aici ș-a văzut loc pustiu.Și ce-a zis iei? ,,Să facem niște acioale dă vînătoare,,.Ș-am auzit așa că Negru-vodă a găsit pietrari și oameni meșteșugari dă dogării și le-a dăruit să facă pă munț,unde-a fos găsân iei pădure,să facă donițe,fără plată.Și le-a dăruit trupu ăsta dă pămînt și s-a-ntrunat ș-a făcut comune.

Ion Aurel Candrea.Ovid Densușianu,Theodor D Speranția
Graiul nostru,vol 1.p 119
Albești-Nicolae Nap