Moșia pe care e așezat satul se spune că a fost una din moșiile lui Ștefan cel Mare ,domnul Moldovei,pe care a dăruit-o ,se zice,unui vechi ostaș de-al său,anume Aprodul Purice,pe care istoria ni-l amintește.Acest Aprod Purice,să zice c-a scăpat pe viteazul său domn de la moarte în războiul ce-a avut cu Hroiot la Șcheia,mai sus de orașul Roman.
Se spune că în bătălie,calul lui Ștefan căzu mort,fiind lovit,se vedea,de un glonte vrăjmaș;iar Ștefan iera cît p-aci să fie și el pierdut,căci dușmanii văzîndu-l căzut,dădeau buzna ca să puie mîna pe el.
Ștefan,văzîndu-se în primejdie,ca întotdeauna el nu-și pierdu cumpătul ci,folosindu-se de împrejurarea că bravii săi soldați îi făcură la un moment cu piepturile lor un zid viu de apărare,prin care dușmanii nu puteau pătrunde cu ușurință pînă la el,ceru să-i aducă îndată alt cal pe care să se arunce ca să plece în contra dușmanilor săi,cari cu mulțimea lor copleșau, se vede,puterile voinicilor săi ostași.
Acest Aprod Purice îi dete în grabă calul său și,fiindcă Stefan cel Mare să spune că era mic de stat și nu se pute urca repede pe cal,Purice se puse îndată jos pe brînci,adică se făcu ca un mușinoi,pe cari Ștefan punînd piciorul,se sui repede pe cal;iar ungurii cînd îl văzură din nou călare,fugeau cari încotro putea.În zadar se mai încercă căpitanul lor,Hroiot,ca să-i mai îmbărbăteze ca să lupte,căci ei parcă nu-l auzeau.
Ștefan cum s-a urcat pe cal,a și plecat în goana mare ,acolo la ai săi,unde era lupta mai crîncenă,lovind în dreapta și-n stînga cu lovituri de moarte pe dușmanii ce-i întîlneau în calea sa.Cu ajutorul bunului și milostivului dumnezeu,Ștefan a bătut pe Hroiot-Ungurul și l-au alungat din țara sa tocmai hăt departe și pe mulți i-au prins de vii și i-au dus de i-au închis la Suceava,acolo unde era scaunul Măriei-Sale.
După ce s-a mîntuit războiul cu Hroiot,Ștefan nu uită nici de Aprodul său,care-l scăpase de primejdie,ci aducîndu-și aminte de binele ce-l făcuse,porunci îndată să-l aducă la curtea sa, După ce-l aduse domnul,ca mulțumită pentru serviciile ce-i făcuse și pentru vitejia sa în războaie,îi dete lui de veci această moșie și-l însură cu fata pîrcălabului Roman ,om cu mare cinste pe vremea ceia ,dar care din nenorocire murise atunci în bătălie chiar sub ochii domnului,luptîndu-se vitejește pînă la cea din urmă suflare,pentru a-și apăra țara și pe domnul său.
Purice veni apoi de se așeză aci,pe această moșie dăruită lui de veci,făcîndu-și casă într-o poieniță foarte frumoasă,care pe atunci nu se știe cum se chema.
De jur împrejurul poienii,unde își făcuse Purice casă,pe atunci era numai pădure,cît vedeai cu ochii și tocmai hăt,mai încoace de tot,s-au tăiat de s-au făcut case și loc de arat,cum e azi.Ba mai sînt încă și astăzi în apropiere de sat cîteva dumbrăvi și chiar o pădurice,cari dovedesc că pe aici a fost odată pădure mare.
Purice a avut și el copii pe cari căsătorindu-i le-au făcut case și le-au dat pămînt cum și azi face un părinte,cînd își gospodărește fiii săi.Și așa,azi o casă,mîine alta,pînă cînd cu vremea se făcu un sătișor mare,care se chiamă Puriceni de la numele lui Purice.Prin mijlocul acestei moșii curge însă un pîrîiaș.Acest pîrîiaș pînă atunci nu se știe cum se chema însă mai tîrziu a căpătat și el un nume pe care îl vom vedea din următoarea împrejurare.
Prin pădurea din jurul satului se spune că erau foarte mulți porci sălbatici cari aduceau pagube mari oamenilor,căci le strica semănăturile și altele de felul acesta,însă cum se vede, nu puteau scăpa ușor de ei,Așa ,într-una din zile s-au hotărît ei să facă o hăituială ca să-i mai sperie sau să mai omoare din ei.
Cînd făceau hăituială prin pădure,numai iată că le iese înainte o scroafă mare și fioroasă ,care pînă atunci era spaima celor ce voiau să treacă prin locurile aceste.Fiind strîmtorată de vînători și neavînd încotro fugi,ca să scape,voi să sară peste acest pîrîu,intr-o bulboană de unde n-a mai putut ieși din cauză că malurile erau strîmte și foarte înalte și așa a murit acolo înecată în bulboană.
De atunci pîrîiașul acesta poartă numele de Porca iar satului i-a zis Porceni de la Porca și din cauză că pe aici erau mulți porci sălbatici.
Afară de aceasta,satul fiind mic și locul destul de întins așa că fiecare aveau țarini întinse,de mergeau o zi întreagă pe ele,de aceea oamenii,pe lîngă agricultură se mai ocupau cu creșterea vitelor și în special cu a porcilor.,care fără multă trudă îi creștea,căci pădurea fiind lîngă casa lor,ușor era ca cineva să aibă cît de mulți porci,că n-avea grije că nu vor avea ce mînca sau că se vor duce pe moșia altuia și-i va omorî.Mai în grije le era la fiarele sălbatice dar de om nici că gîndeau,că doar fiecare din ei aveau.Atunci era loc larg și prin prejurul satului era cîmp deschis,unde vitele pășteau la un loc cu oaia.
De la ocupațiunea oamenilor cu creșterea porcilor și comerțul întins ce făceau cu ei,prin poreclă,se vede,unii au ajuns de și-au zis și familia Porcescu.Aceștia sînt cei mai vechi răzeși ai satului și e aproape jumătate din sat care fac parte din această familie.Din sînul acestei familii au ieșit mulți oameni de merit și în fine toți sînt oameni buni,cum zice românul,,la locul lor,,
De la familia Porcescu s-a numit mai tîrziu și satul Porcești.
Satul acesta azi e mare,atît ca întindere căt și ca populație;numără aproape vreo cinci sute de locuitori,tot oameni cu dare de mînă căci nu degeaba sînt răzași vechi.Are două biserici cu preoții lor,are o școală frumoasă cu doi învățători,are clădiri frumoase ca subprefectura,școala și altele.Mai are și cîteva dughene de unde poți cumpăra tot ce vrei,întocmai ca de la trîrg.Mai are încă o moară de foc și cîteva de apă așezate pe pîrîul Porca.
Centrul satului e pe deal,acolo unde a fost casa lui Purice,iar în partea de nord-vest a satului se mai află niște dealuri cari poartă diferite denumiri.
Unul din ele și cel mai mare se numește Dealul lui Vodă.Pentru că are următoarea legendă:
Demult,pe cînd nu erau locurile împărțite așa ca azi,pe acolo era pădure și loc de imaș pentru vite.Într-una din zile,mai mulți băieți umblînd cu cireada cu vitele pe acolo,se duseră în marginea pădurei și se puse la umbra unui stejar bătrîn,ca să se mai odihnescă puțin.Vitele pășteau în împrejurime,iar ei ,neavînd ce face s-au luat la joacă.Unii se jucau de-a mingea,alții făcuseră scrînciob de frînghie,iar alții se jucau alte jocuri ce mai știau.Multă vreme au mai umblat ei p-acolo cu vitele,căci le era și lor drag,că vitele pășteau singure iar ei se puteau juca în liniște.
Azi așa,mîine așa. Într-o zi ,ce le veni în gînd?Să se joace de-a dracul și de-a domnul.S-au învoit între ei ca cel ales domn,dacă va fi învins de drac,atunci să fie spînzurat căteva momente drept pedeapsă,că n-a fost vrednic de slujba sa.Așa au făcut ei un juvăț de frînghie,l-au legat de craca stejarului iar cel ales domn și învins de drac trebuia acum să-si ia pedeapsa cuvenită în spînzurătoare.Așa au făcut ei de mai multe ori,cînd,într-o zi,tocmai cînd cel osîndit isi lua pedeapsa cuvenită,numai ce iese din pădure un iepure cam șchiop de un picior și fuge dar nu tare ,pe dinaintea lor.Ei cînd l-au văzut și mai cu seamă că era cam șchiop și nu putea fugi tare,s-au luat la fugă după iel ca să-l prindă. Cu modul acesta au uitat de cel spînzurat.
Au fugit ei cît au fugit după iepurele cel șchiop dar în zadar le-a fost truda,că nu l-au putut prinde,căci cînd era să puie mîna pe iel,atuncea fugea mai tare șă-l scăpau.S-au necăjit ei cît s-au necăjit dar de la o vreme văzînd că nu-l pot prinde,l-au lăsat în plata domnului.
Pe cînd se întorceau înapoi,își aduseră aminte de cel spînzurat.Cînd s-au întors ei ca să-i dea drumul era prea tîrziu,căci osînditul murise demult! Și, cum vă spun,de atunci încoace dealul acela se chiamă Dealul lui Vodă,iar oamenii povestesc și astăzi această ciudată întîmplare,spunînd că iepurele cel șchiop ce le-a ieșit în cale n-a fost iepure adevărat ,ci a fost necuratul,ducă-se pe pustii și departe de pe aceste locuri.
Albina-V.V.Schifirnetz,învățător în Porcești -Roman
