că pe atunci era un tău mare lîngă izvor.Așa trăiau oamenii nostri,Axente cu oile și Anica cu copiii și cu ale cășii.
Într-o noapte,aproape de miezul nopții,ca din senin,începe a sufla un vînt,de copacii se indoiau,mai-mai să să rupă.Pe cer umblau nori negri,negri ca păcatele și cîteodată se lumina de fulgere și tuna de credeai că toți dracii i-a trimis Bată-l Crucea pe pămînt.
Lelea Anica se trezește în hărmălaia asta și începe să se închine,că biata femeie credea că a venit sfîrșitul lumii.Se închina lelea Anica,da cîteodată își mai țîpa ochii pe fereastră.Uitîndu-se ea așa ,vede o dată la lumina unui fulger,o fată frumoasă,frumoasă ca o zînă mergînd către pădure.
În haia zi,cînd baciu Axente a venit acasă,lelea Anica,îi spuse tot ce a văzut noaptea.
-Ți s-o fi năzărit,tu,femeie.ce vrei să mă ții cu povești ca pe copii!Mai bine zi seara,cînd te culci,toate ocinașele și n-o să mai vezi zîne și n-o să ți se mai pară că bate vîntul ,cînd e vremea liniștită.
Ce să facă biata femeie? A tăcut că știa ce sucaț îi era omul.
Seara lelea abia s-a culcat și iar s-a trezit în zgomotul furtunii.Speriată se gîndește ce-i de făcut!Deschide ușa colibei și iese afară să vadă ce-i. Pe vremea aia nu erau femeile ca azi,erau curajoaseși nu aveau frică de orice.Nici nu iese bine din colibă și vede iar pe zîna aia scăldîndu-se în tău.Vede apoi că iese din apă.se îmbracă și sprintenă se îndreaptă spre pădure.Cînd lelea Anica n-a mai văzut-o și furtuna a stat.și s-a făcut vreme frumoasă,de mai mare dragul să stai afară.
Cît ce a venit baciu acasă cu oile,a început lelea Anica să să ponosluiască și atîta vreme l-a ceterat pînă ce a crezut-o. Ba nu numai atît dar Axente s-a hotărît să rămîie la noapte acasă și să păzească.
Nici n-a sfințit bine sfîntul soare și baciul Axente sta ascuns într-o scorbură de lîngă tău.
Pe la miezul nopții iar începe furtuna și baciul Axente vede ceia ce abia a voit să creadă,Vede pe zîna aceea venind din pădure,se dezbracă și sare în tău.Avea zîna niște cizme roșii cari acum erau lîngă scorbura unde era el ascuns.Zîna se scălda fără nici o grije.Axente iese frumușel din scorbură și fără să facă larmă.ia cizmulițele zînei și lasă în locu-le o cizmă de-a leleii Anica....așa l-o învățat muiere-sa,că ea s-a gîndit mult cum să facă să prindă zîna.N-a trecut mult și zîna iese din apă.se îmbracă.dar nu-și găsește cizmele.Caută.caută,dar fără nici un folos.De la o vreme găsește cizma ce a pus-o Axente acolo.O ia,o trage într-un picior dar cum să meargă ia cu un picior desculț?Cizma aceea îi era largă numai pe un picior.Ce să facă?Își vîră și celălalt picior în ea dar cînd să pornească,cade,Axente atîta a așteptat,Iese din ascunzătoare și împlîntîndu-și mîna în părul ei mătăsos,o întreabă:
-Cine ești și de ce îmi tulburi liniștea?
-Sunt Zîna Pădurii ,zise femeia aia frumoasă.cu glas așa de plîngător de i se rupea inima de mila ei,dar fă bine și lasă-mă,că nu mai viu pe aici.Fă bine,fie-ți milă și lasă-mă că am un copil în pădure,care mă așteaptă;lasă-mă,că voi face ca izvorul ăsta să fie bun de leac și voi mai face ca neamul tău să-l stăpînească.
Axente i-a dat drumul și de atunci n-a mai văzut-o nimeni.
Au trecut mulți ,tare mulți ani de atunci.Tăul a secat dar izvorul trăiește și apa lui e bună și azi de leac.Urmașii lui baciu Axente s-au înmulțit și au întemeiat satul ăsta.
