Spun moșii,că strămoșii noștri povesteau multe minuni făcute de acel om.El s-a bătut cu toate neamurile pămîntului,cu muscalii,cu turcii cu cozacii,cu teuții,cu leșii,cu nemții și mai știe dumnezeu cu cîte feluri de oameni si minunea minunilor că în tot locul era biruitor.
Odată însă,fiind și el bătut de neamul turcesc,mai numit și,,spaima lumii,,,Ștefan cel Mare împreună cu vreo cîțiva zeci feciori, ce-i mai rămăsese,a luat plaiul trecînd preste munți, în țara noastră.
După ce însă,noi ăștia de aici îi eram dușmani,nu îndrăzni a se scoborî jos la țară,făr,în pripă își făcu o colibuță în cărarea pe unde venise,căci ploaia ce curgea din greu îi udase pînă la oase și aveau lipsă de un pic de scuteală.În altă zi,își făcură încă o colibă și pe încetul își făcură mai multe.Păstorii,păcurarii ce erau prin vecini,văzîndu-i,se duseră la Ștefan și întrebîndu-l că cine e și ce caută pe acele locuri străine,Ștefan le răspunse că lipsa de voinici l-a silit să vină acolo.
-Dacă-i așa,apoi voinici sîntem noi acești de la vreo 50 de stîne,îi zise unul dintre ciobani și suflînd o dată între degete,veniră și ceilalți feciori în fugă să vadă ce s-a întîmplat.
Ciobanul,arătîndu-le pe Ștefan cel Mare și spunîndu-le că acesta e viteazul care în nenumărate rînduri a bătut crai mari și împărați tari,i-a îndemnat ca să-l însoțească și să treacă cu toții sub steagul lui Ștefan.
Feciorii se învoiră pînă la unul iar ceata lui Ștefan,din mică ce era,să înmulți cu vreo cincisute de voinici înalți ca brazii și viteji ca leii.Ștefan,voios de acest ajutor neașteptat,să sui pe murgul negru ca iadul și iute ca fulgerul și se puse în fruntea lor lăsîndu-și colibuța pustie.
Colibuța rămasă de la Ștefan cel Mare oamenii cari nu se duseră cu viteazul domn o îngrijiră și o ținură în stare bună mai multe zeci de ani.Locul unde s-a numit ,,La Colibuță,,iar mai tîrziu s-a zis Colibița și așa îi zic și în ziua de azi.
Teodor A. Bogdan Ștefan ce Mare,Tradiții,legende,balade,colinde
