Despre existența acestor două sate vorbesc însă vetrele hogeacurilor,cioburile taierelor și chitiile tesăturilor pe care le scot în fiecare an plugurile sătenilor.
Rădina, spune povestea,era o femeie bogată,putred de bogată.Moșiile ei nenumărate se întindeau,,din apă pînă în piatră,,adică din Dunăre și pînă în munți.
Satul Rădina,în care avea stăpîna moșiilor conacul și al cărei nume îl purta,se spune că era mare și frumos,cu oameni sănătoși si voinici,muncitori,în parte ,pe moșiile Rădinei,care împărțea totdeauna rodul cu dreptate și credință.
Nu se pomenise niciodată să se mărească dijma,să le ceară corvezi neplătite sau să îi îngreuneze cu astfel de neajunsur.,Ba dimpotrivă,îi ajuta cu vorba,căci era suflet bun Rădina și cu fapta,cînd peste bietul om dădea pacostea.Și cîți străini fără nici un rost,nu găsiseră milă acolo și li se dăduse o mînă de ajutor să-și întemeieze adăposturi și pămînt să muncească li se măsurase.Așa că satul creștea și înflorea mereu.
Avea însă Rădina,pe lîngă curele întinse de moșie,o fată numită Rădinița,frumoasă de nu avea pereche,că despre frumusețea ei se dusese vestea pînă în Țarigrad.Pe Rădinița o pierdeau sătenii din ochi,de dragă.
Cînd la sărbători se prindea în horă în mijlocul satului,unde era și ograda boieroaicei Rădina,iar fluierul sau cimpoiul desfăceau nojițele de la opincile flăcăilor și îmbujorau obrajii fetelor,Rădinița se prindea în hora care era bătută mai cu foc.
Cîte un flăcău chiuia strigătura satului,ca să fie auzit de jucători,dar mai cu seamă de Rădinița.
Cănd zîmbește Rădinița
Înflorește lunculița.
Rădinița zîmbea și i se împurpurau obrajii cînd arunca cu coada ochiului priviri flăcăului.Iar cînd,hei! tărziu de tot se osteneau jucătorii și luna lumina ca ziua,Rădinița dă fuga la cramă.unde stăteau inșirate buțile incinse cu cercuri de lemn și scotea găleata cu vin roșu și spumos din care împărțea singură,la toți,în ulcele de pămînt .Și cînd ,tîrziu se îndrepta fiecare spre vatra lui,ducea în suflet bunătatea Rădinei și chipul frumos al Rădiniței.
Viața aceasta,împărțită între muncă și veselie,nu le era întreruptă decît de cetele vizirului de la Dii -Vidinul de astăzi,,ce veneau să-și încarce bucatele și să strîngă birul.Dar rșdinenii se obișnuiseră și după ce zavistia trecea,începăeau din nou munca și veselia.
Din umbră însă pîndeau gînduri mai necurate ,cu urmări grele pentru satul Rădinei.
Un grec,pe nume Iane,omul de afaceri al vizirului văzînd pe Rădinița atît de frumoasă.cunoscînd și slăbiciunea șefului său,a înțeles că un astfel de plocon l-ar ridica mult în ochii stăpînului de la Dii.Așa că,într-o zi ,privind pe furiș la Rădinița care aducea în prispa conacului,unde se ospătaseră,o tavă plină cu tămîioasă și coarnă roșie,o ceru Rădinei să o ducă în haremul vizirului,să fie numai bine și ferice de ea.În schimb pentru acest dar iși lua sarcina să micșoreze dările și birul.
Cînd satul a auzit aceste nelegiuiri,s-a sculat cu mic cu mare și a alungat pe grec,pînă l-a trecut dincolo de apă.Dar grecul batjocorit și înfrînt a trimis vorbă Rădinei că dacă nu va trimite fata în 15 zile, va veni cu oaste și va fi vai și amar de ise pune împotrivire.
S-a sfătutit atunci Rădina cu bătrînii satului și au făcut mormînt în gradina din spatele casei,cu răsuflătoare;acolo a stat ascunsă Rădinița,cu merinde și apă,zile în șir,pînă s-a auzit că vin nelegiuiții.
S-a strîns tot satul în fața casei Rădinei unde trăsese oastea grecului.
Cernită și cu lacrimile în ochi Rădina le-a spus că sunt șase zile de cînd Rădinița ei frumoasă a murit.
Dacă nu-mi credeți cuvîntul
Haideți să v-arăt mormîntul.
Și i-a dus în grădina din dosul casei,unde mormîntul proaspăt al Rădiniței era presărat cu flori și iarbă verde.Grecul a intrat atunci la vatră,s-a întors cu o frigare lungă,pe care a infipt-o în mormîntul Rădiniței ,de unde a tras-o plină de sînge cald.Au înțeles atunci păgînii vicleșugul și s-au năpustit asupra satului.
Plini de jale și de ură,înarmați cu topoare,coase și furci,rădinenii au sărit să spele tot prin sînge moartea nevinovatei lor stăpîne și să apere satul.Dar scris a fost poate ca satul să fie ars pînî la temelie,iar oamenii,o partea să fie omorîți,o parte împușcați.
Grecul ar fi fost străpuns tot cu o frigare de un flăcău,iar Rădina omorîtă de turci.
După ce săau linștit lucrurile,cei scăpați de urgie au pus parul mai spre apus unui nou sat,pe care l-au numit Rădinița,dar care a avut mai tărziu aceeași soartă.
Satul care s-a infiripat mai în urmă de către acești împrăștiați în toate părțile a fost satul Risipiți,adică din oameni risipiți și care trăiește și azi așezat spre răsărit de vechiul sat al Rădinei.
Arhivele Olteniei
