-Fraților,mi-ascultați voi și de rîndu ăsta cuvîntul?
-L-ascultăm ,de ce nu?
-Apoi,uite ce e.Peste munți,încoa devale -îți fi auzit și voi-sînt mulți,mulți frați de-ai noștri cari suferă sărmanii,suferă cumplit din pricina spurcăciunilor de tătari.Ce ziceți voi?N-ar fi oare bine să ne pornim cu toții,să trecem munții și să ne scăpăm frații din ghearele tătarilor?
- Ba ar fi bine.
-Dacă-i așa,hai să ne pornim cu toții și de-om întîlni în calea noastră dușmani să nu ne lăsăm pînă nu i-om răpune.
-Și așa s-au pornit voinicii pe cai iuți ca zmeii și cu armele-n mîini au trecut munții dincoace la noi,hotărîți să săvîrșească lucruri mari.
Și să nu uităm vorba,cum mergeau ei ,uite că chiar la de pe culmea munților zăresc în zare fumuri de case.Pricep voinicii că or să aibă a face cu oameni așezați;dau pinteni cailor și merg tot devale...
Așa a sosit Negru Vodă cu ai lui în Cîmpulung.Era atunci acolo zi de sărbătoare și fiind din pricina asta multă lume strînsă pe uliți,s-a pornit și mai mare cheful și veselia la sosirea fraților de peste munți!
Pe urmă ca să vezi dumneata?Nu s-a mai îndurat Negru Vodă să părăsească țara nostră și atît el cît și tovarășii lui s-au așezat în Cîmpulung,hotărîți să trăiască cu ai noștri împreună și să se ajute ca frații.
Văzînd apoi că neamul nostru nu poate trăi în pace din pricina tătarilor,a chemat voiicul pe românii de mai de frunte și s-au plănuit:
-Să ne strîngem, măi fraților ,să ne strîngem cu toții la tîrgul de Sfîntu-Ilie,unde obișnuiesc să vie și tătarii după prăzi,cum au venit totdauna și au luat ce au voit,netulburați de nimeni.Să venim însă nu cu mîna goală.ci inarmați care cu ce-om putea,să luăm piuitul fiarelor! M-ați înteles?Apoi să nu vă fure șarpele de inimă să afle tătarii planu ăsta.Iar cînd o fi veselia mai mare,odată să ne repezim,să-i culcăm la pămînt,fraților!
Zis și făcut.În ziua de Sfîntu Ilie,tocmai pe cînd era veselia mai mare și tătarii,ca frunza și ca iarba,petreceau ca la ei acasă și puseră la cale să jefuiască pe sară și s-o rupă la fugă,omorînd pe cine li s-o împotrivi,de unde să le trăsnească prin cap ce li se gătise?
Odată se aude clopotul cel mare al mînăstirii lui Negru Vodă.Ăsta era semnul:
-Pe ei fraților! a strigat măria-sa.
Atunci să fi văzut! Ca un potop ce prăpădește,așa s-au repezit românii asupra tătarilor;au scos armele și pe unii i-au snopit în bătăi iar pe alții i-au curățit de pe fața pămîntului.Iar puținii cari au rămas s-au dus,moșule,s-au dus departe,unde a dus mutu iapa și țiganu cîrlanu.!
Pe urmă iarăș a început Negru Vodă să așeze lucrurile în țară:a făcut măria sa cetăți,mînăstiri,sate și orașe pe la toate poalele munților și pe văile rîurilor.
Așa cică a făcut mînăstirea Tătărești de pe Teleorman.N-a cheltuit nimic la clădirea ei,că a lucrat cu oameni de potvoadă,și drept plată Vodă le-a dat bilet să nu mai plătească bir timp de trei ani.
Tot el a dat ostașilor pămînturi drept răsplată că l-au ajutat la izgonirea tătarilor.Pe urmă?Ostașii s-au așezat pe acele pămînturi și acolo s-au făcut cu vremea sate.
Așa lui Bote i-a dat moșia pe care acum e satul Boteștii(Dîmbovița)lui Dobre moșia pe care e Dobreștii,iar lui Țigănel moșia unde azi sînt Țigăneștii(Muscel).
Apoi găsind pe trei frați,anume Sgripcea,Negrea și Furea,ciobani păzind oile în susul Cîrcinovului,le-a dat și lor voie să se stabilească pe locurile unde-și țineau turmele.Și uite ,de atunci au luat ființă satele Negreștii,Sgripceștii și Fureștii,de lînga noi.
Printre ostașii cari l-au ajutat în luptă-uitasem să spun-mai avea pe unul vrednic,de fel din Priboiu.L-a adus și pe el prin părțile astea și i-a dat pămînt atîta peste cît și-o putea alerga calul într-o zi.Și atunci să te ții! A pornit acel ostaș cu calul din Sămăila,a dat ocol pe dealul Bogaților,apoi p-aproape de Undița,pe Zatra,pe Glodu,pe la hotarul Țigăneștilor,pe Rotăreasa....și pe înserate a fost voinicul acolo de unde plecase,în Sămăila.De la el se trag acum Priboienii și d-atunci a început să se mărească satul nostru.
Constantin Rădulescu-Codin-Legende,tradiții și amintiri istorice
(auzită de la Ion Bîrlogeanu,din Priboieni în 1899)
